
În luna martie, BYD Seal U DM-i a fost cel mai vândut model plug-in hybrid din Europa, depășind vehicule consacrate din acest segment aparținând mărcilor Volkswagen, Ford și Toyota.
Segmentul vehiculelor plug-in hybrid (PHEV) a reintrat pe un trend ascendent în acest an, deși în 2024 a înregistrat un ritm de creștere mai lent comparativ cu modelele full-hybrid.
În prezent, cele mai vândute modele plug-in hybrid (electric-benzină cu încărcare la priză) din Europa sunt VW Tiguan, Volvo XC60 și Ford Kuga. Totuși, performanța excelentă a modelului BYD Seal U în luna martie l-a propulsat pe locul 4 în clasamentul vânzărilor din primul trimestru al anului, transformându-l într-un rival redutabil pentru mărcile europene.
Segmentul PHEV a crescut cu 5,3% în primele trei luni ale anului, atingând 256.266 de unități vândute, cu peste 13.000 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Numai în martie, vânzările au urcat cu peste 20%, totalizând 107.500 unități. Principalul motor al acestei creșteri a fost BYD Seal U, cu 10.700 de înmatriculări în primul trimestru, apropiindu-se astfel de Ford Kuga. În luna martie, modelul chinezesc a depășit 6.200 de unități înmatriculate, întrecând inclusiv fostul lider al pieței, Volvo XC60, care rămâne deocamdată în fruntea segmentului premium al PHEV-urilor.
În așteptarea unei soluții care să compenseze noile tarife vamale, producătorii chinezi aleg să câștige teren în Europa prin modele hibride, iar BYD se remarcă drept liderul incontestabil al segmentului PHEV, atât prin tehnologia oferită, cât și prin raportul preț/calitate. Modelul BYD Seal U DM-i este echipat cu o baterie de 18,3 kWh, ce asigură o autonomie electrică de aproximativ 70 km – suficientă pentru deplasările zilnice în mediul urban. Cu un preț de 48.000 de euro, acest SUV se poziționează competitiv în raport cu rivalii europeni, mai ales prin dimensiunile sale care îl plasează în zona superioară a segmentului.








