Bursele stART, la a zecea ediție: mai mulți bursieri, o nouă artă, actoria – Înscrierile pentru cele 60 de burse se încheie în 20 noiembrie

0
107

Asociația Școala de Valori a început înscrierile pentru cea de-a 10-a ediție a proiectului Bursele stART, prin care tineri talentați vor beneficia, pe tot parcursul anului viitor, de susținere financiară și educațională pentru a-și dezvolta talentul artistic. Ediția aniversară a Burselor stART aduce o nouă artă în portofoliu: din acest an, și liceenii talentați la actorie se pot înscrie în proiect. Bursele stART este un proiect dezvoltat de Școala de Valori, în parteneriat cu Provident Financial România și cu sprijinul ministerului Educației.

Proiectul din acest an prevede susținerea a 60 de bursieri: 10 pentru pictură, 10 pentru desen, 10 pentru muzică, 10 pentru dans,10 pentru artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie) și 10 pentru noua categorie, actoria. Fiecare elev participant va primi, pe lângă accesul la resurse educaționale și de dezvoltare personală, și o bursă financiară în valoare de 8.000 de lei. Liceenii pot completa formularele de înscriere https://scoaladevalori.ro/bursele-start/ până în 20 noiembrie.

Montaj Camere Bihor

Cea de-a 10-a ediție depășește pragul de 400 de bursieri susținuți, în cadrul programului

Din 2014 până acum, peste 370 de tineri au beneficiat de peste 1.000 de ore de dezvoltare personală și profesională, coaching și mentorat din partea profesioniștilor din domeniile artei pe care proiectul le susține.

,,Prin Bursele stART, de 10 ani, ne-am asumat responsabilitatea de a face tot ce ne stă în putință pentru ca talentul să răzbată indiferent de categoria socială.. Credem în dreptul fiecărui tânăr de a avea acces la resurse de dezvoltare, așa cum credem cu tărie că fiecare bursier susținut are meritul exclusiv de a fi muncit pentru visul său. Oportunitatea este de fapt a noastră, de a fi în preajma unor oameni atât de talentați, de a-i vedea cum cresc și de a-i sprijini încă de la începutul drumului lor spre a-și transforma talentul în carieră’’, a declarat Florin Bâlcan, director general al Provident Financial România.

Proiectul este și un prilej de susținere a liceenilor care provin din familii care fac parte din grupurile vulnerabile, identificate prin proiectul Asociaţiei Provident pentru Educaţie, „Invizibilii” – familiile monoparentale, angajații la negru, pensionarii în risc de excluziune socială, şomerii de peste 50 de ani, fermierii de subzistenţă şi micii antreprenori în risc de excluziune socială.

În toamna anului 2013, începeam, alături de Provident, o analiză pentru a identifica unde am putea avea impact cu un proiect educațional asumat pe termen lung. Astăzi, suntem mândri și recunoscători că am rămas împreună și că lansăm a zecea ediție a proiectului Bursele stART.

În toți acești ani, am privit cu emoție și cu admirație cum o parte dintre bursierii noștri au evoluat în diverse concursuri de talent și pe scene naționale și internaționale.

Fiecare discuție cu un bursier este o mare bucurie, pentru că întărește ideea ca ne-am ținut promisiunea de a fi alături de tineri într-un moment când au mare nevoie. Privesc cu recunoștință și cu încredere către viitorul acestui proiect și al tuturor tinerilor artiști care au trecut prin el”, susține Dragoș Belduganu, coordonator colaborări instituționale și internaționale Școala de Valori.

Parcurs educațional prin mentorat, coaching și ateliere de dezvoltare personală

Valoarea totală a investiției în bursele stART depășește 3,6 milioane de lei. Elevii admiși în cadrul proiectului beneficiază de o bursă anuală de 8.000 de lei. Banii pot fi utilizați pentru achiziționarea de echipamente, cursuri și orice alte materiale care îi ajută pe bursieri să-și dezvolte pasiunea.

În plus, toți bursierii beneficiază de un program de învățare care cuprinde mentorat, coaching și ateliere de dezvoltare personală pe teme precum: Valori personale și universale, Inteligența emoțională, Eficiență personală – managementul timpului și organizare, Educație financiară, Luarea deciziilor, rezolvarea problemelor și alegeri personale, Personal branding și public speaking, Încredere în sine, Freelancing și antreprenoriat, Social media & presentation skills și Implicare civică și comunicare persuasivă.

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase.

Școala de Valori a ajuns prin intermediul proiectelor educaționale la 164.439 de tineri și 11.902 profesori.

Găsiți mai multe informații despre Școala de Valori pe pagina Facebook, Instagram,

Linkedin și TikTok.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din lume, cu peste 15 milioane de clienți serviți de la înființarea sa, în 1997. Grupul are 1,7 milioane de clienți activi în 7 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internațională listată la Bursa din Londra.

În România, Provident este prezent din 2006, timp în care a acordat împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, pentru peste 1,3 milioane de români. Rolul Provident este de a susține

incluziunea financiară prin crearea unui istoric de creditare și de a oferi cu responsabilitate oamenilor din toate păturile sociale acces la o formă de finanțare flexibilă și transparentă. Din 2006, Provident a investit în România peste 376 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 114 milioane de euro. Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – sprijinirea grupurilor vulnerabile și marginalizate, programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente – în care a investit până acum peste 1,2 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.