Orădenii sunt buni de plată! Consiliul Local a aprobat joi, la propunerea municipalităţii, majorarea taxelor de parcare, scumpirea gunoiului, a chiriilor şi concesiunilor încasate de Direcţia Patrimoniu Imobiliar, respectiv a tarifelor practicate de Administraţia Domeniului Public.
Conform hotărârii de Consiliu Local, tarifele de parcare vor fi majorate cu 30% începând din 1 martie. Astfel, ora de parcare se va scumpi de la 2 lei la 2,6 lei pe toată raza municipiului, cu excepţia parcării supraetajate din spatele Palatului de Justiţie.
Dacă parcările se scumpesc abia din martie, preţul gunoiului va creşte încă de luna viitoare. Pentru a compensa creşterea cu 16% a salariului minim pe economie, operatorul de salubritate RER Ecologic Service a obţinut de la Consiliul Local majorarea tarifelor cu procente între 1,94% şi 14,66%.
Nu vor scăpa nemajorate nici tarifele practicate de Administraţia Domeniului Public. Astfel, începând din februarie preţul unui bilet de intrare, pentru adulţi, atât în cazul Ştrandului Ioşia cât şi al Grădinii Zoologice, se va majora cu 16,67%, de la 12 lei la 14 lei. Acelaşi procent va fi aplicat şi în cazul biletelor pentru elevi, studenţi la zi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, care vor plăti pe viitor 7 lei în loc de 6 lei.
Tot începând din februarie se vor scumpi şi chiriile practicate de Direcţia Patrimoniu Imobiliar. Tarifele de închiriere a locuinţelor din fondul municipal se vor majora cu 100%.
O majorare spectaculoasă va interveni şi în cazul redevenţei datorate de cei 31 de orădeni care şi-au construit case pe terenul concesionat de la municipalitate în strada Titus Popovici apelând la credite ipotecare acordate de Agenţia Naţională de Locuinţe.
În paralel cu majorările de taxe şi tarife municipalitatea va lua măsuri de reducere a cheltuielilor proprii. Primăria urmează să elimine de luna viitoare sporul de lucru în condiţii vătămătoarea acordat salariaţilor, să disponibilizeze 16 angajaţi şi să desfiinţeze mai multe posturi vacante începând din 1 martie, scrie eBihoreanul.ro
A si sa nu uitam stiati ca cei care si-au tras incalzire prin gaz plateste cu aproape 100 de RON mai mult la impozit, mie sincer unul nu mi-a venit sa cred pe langa ca faci o cauza buna in sensul bun a cuvantului ca nu mai taiem paduri si ca toti oameni ne bagam si noi gaz ei te trece la impozit cu 100 de RON in plus la momentul ala nu zici ca ii mult dar totusi, dupa ce ai adunat timp de 4 ani de zile banut cu banut si muncesti prin tari straine si pentru straini si vii acasa cu gandul sa iti tragi si tu gaz statul te omoara in taxe, pai statul mie mi-a dat vreun leu ca sa imi bag gaz, am colegi din Valea lui Mihai care ei au gaz demult in zona ziceau ca primaria dupa ce si-au tras gaz le-a dat per familie 300 de lei si dupa ce si-au izolat casa le-au dat per casa 600 de lei aici te omoara, ei zice zona rezidentiala apoi drumul ii mai rau ca si la bunica mea in sat vai si amar in ce tara iti vine sa vinzi tot si sa te muti si sa uiti ca ai trait aici.