Duminică, se vor înregistra peste 39 de grade la umbră.
„În Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, sudul Olteniei și al Munteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.
Aproape toată țara e vizată de aceeași alertă.
Medicii atrag atenția cetățenilor să evite deplasările între orele 11 și 18. Hidratarea, evitarea alcoolului și adaptarea alimentației sunt esențiale, scrie ebihoreanul.ro
Daca vrei sa iesi din casa trebuie intotdeauna sa ai o sticla de apa la tine sa te hidratezi si sa fii imbracat in haine deschise la culoare.