În contextul dezastrului ecologic care se produce de mai mulți ani în Parcul IOR din București, vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE), a plantat sâmbăta trecută mai mulți copaci în zona arsă a parcului. Nicu Ștefănuță a făcut acest gest după ce mai multe incendii s-au produs în zona care a fost retrocedată din Parcul IOR din estul Capitalei. În ultimii doi ani au avut loc nu mai puțin de 30 de incendii în acest parc care au afectat aproximativ 50.000 de metri pătrați de vegetație.
„Am decis să plantăm acolo unde s-a dat foc. Cred că nu există niciun dubiu pentru români că în Parcul IOR s-a dat foc. Așa că am plantat mai mulți copaci rezistenți climatic acolo unde ei au vrut să distrugă. Ei își permit să distrugă copaci, că primesc o amendă de 25 de lei. Sunt curios dacă eu voi fi amendat pentru că am decis să plantez acolo unde ei au distrus parcul”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European, la finalul acțiunii.
De asemenea, europarlamentarul român amintește că Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor impune proprietarilor de terenuri obligații clare în vederea prevenirii și stingerii incendiilor, indiferent dacă aceste terenuri sunt publice sau private.
Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Materialul video este disponibil aici: https://www.instagram.com/p/DBHS6HKot3p/