Prezent pe șantier în jurul orei 22, Cuc s-a declarat „uimit” pentru că „avansează foarte bine lucrările” şi a spus că a remarcat avansul acestora şi mobilizarea la terasamente. „Asta înseamnă că suntem în grafic, să finalizăm lucrările, aşa cum s-a anticipat, înainte de termen şi putem da în trafic acest lot de autostradă în timp record, tocmai datorită unui antreprenor serios”, a arătat Cuc, spunând că Trameco „este un exemplu foarte bun de urmat”.
„Am mai fost şi pe altele (şantiere – n.r.), am fost şi pe Sebeş – Turda şi revin mâine, aşa cum am spus. Trebuie să stau foarte des pe şantierele unde am văzut că nu avansează lucrările aşa cum trebuie. Ăsta (cel de la Biharia – n.r.) este un şantier pe care vin să mă relaxez, aş spune, deci toate lucrurile merg foarte bine, şi chiar ar trebui să aduc şi anumiţi constructori, ca să vadă ce înseamnă în momentul când vrei să faci un proiect cap coadă”, a conchis Cuc, scrie eBihoreanul.ro
A venit si Cuc sa vada acel fragment de autostrada de 5 Km si ceva in loc sa vina cu o veste buna am deblocat contestatia facuta de Strabag si va puteti apuca si de Biharia – Chiribis, dar nu o sa fie asa pentru ca vin alegerile si iar o sa vina promisiuni de care nimeni nu mai are incredere.