Acesta este primul drum expres din vestul României, iar prin acest drum Oradea a fost conectată la rețeaua europeană de autostrăzi, iar circulația pe Șoseaua Borșului, pe Centura Oradea, în zona Ioșia și Rogerius, inclusiv în Episcopia, va fi mult mai fluentă.
Demersurile pentru realizarea acestui drum au fost începute de Primăria Oradea în anul 2016, când administrația locală a realizat un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Ministerul Transporturilor. Proiectul drumului expres a fost început de Primăria Oradea prin Zona Metropolitană Oradea și a fost mai apoi preluat de CNAIR. Proiectul are o valoare de peste 545 milioane lei, fiind finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Drumul cu o lungime totală de 19 km are profil de drum expres pe 13 km și profil de drum naţional cu 4 benzi pe 6 kilometri. Acesta cuprinde 3 noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje și viaducte.
Conducătorii auto pot folosi începând de astăzi cei 19 km de drum expres, dintre Oradea și Autostrada A3, după ce, astăzi, au fost montate ultimele elemente de siguranță stradală.
Un drum care merita sa il strabati sa vezi cam ce inseamna o autostrada sau si un drum expres pentru ca o portiune este si autostrada.