Mai multe strazi in curs de modernizare in zona Gutenberg

0
25

Primăria Oradea prin Direcția Tehnică execută lucrări de modernizare a mai multor străzi din zona Gutenberg, respectiv Ion Mincu, George Bota, Cărăbușului, Aurora, Arturo Toscanini și Alexandru Papiu Ilarian.

Dintre acestea, a fost deja asfaltată str. George Bota și se apropie de finalizare și str. Ion Mincu.

Lucrările de modernizare a acestor străzi au început în vara, respectiv toamna acestui an și urmează să fie finalizate până la mijlocul lunii decembrie. Excepție face str. Alexandru Papiu Ilarian, unde ordinul de începere a lucrărilor a fost dat săptămâna trecută, termenul de finalizare fiind stabilit la mijlocul lunii februarie a anului viitor.

Lungimea totală a acestor străzi este de cca 1 km, iar lucrările sunt executate de firma S.C Trebor Drum Construct S.R.L.

Valoarea contractului de lucrări este de 1.603.150 lei (fără TVA).

„Urmează ca până la începutul lunii decembrie, corelat și cu condițiile meteo, să fie dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare și pentru străzile Cheile Turzii, Dâmboviței, Digului și Năvodarilor, toate împreună însumând încă 1 km. Termenul de execuție va fi de trei luni de zile”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș, scrie Oradea.ro

O idee buna venita din partea primariei Oradea, dar mai sunt si alte strazi care nu pot fi asfaltate din cauza ca nu sunt schimbate tevile vechi de apa potabila, si atunci acele strazi nu pot fi nici asfaltate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.